Exista si oameni ce reusesc demni

Perseverenta, ambitia, munca, DEMNITATEA si dorinta de a-ti implini un vis, de a avea o viata frumoasa... toate astea determina drumul unui om in viata.

Se intampla uneori sa nu reusim din prima si sa uitam ca de fapt cheia reusitei se afla in perseverenta, ambitia de a nu renunta si de a lupta in continuare pentru ceea ce ne dorim... nu in usurinta de a renunta atunci cand vedem ca lucrurile se intampla altfel decat au fost planuite.

Traim niste vremuri nu grele... incredibil de grele si de "murdare", conduse de oameni fara suflet, principii sau vreo urma de respect fata de rasa umana.
Asa sunt vremurile astea pentru noi, majoritatea: copii, tineri, oameni care tocmai si-au intemeiat o familie, batrani.
Copiii nu au nici macar jumatate din ceea ce isi doresc, pentru ca parintii nu le pot oferi mai mult.
Tinerii fac facultati, mastere si lucreaza 10 ore pe zi pentru 10 mil pe luna (asta norocosii care in ciuda situatiei de c..t reusesc totusi sa se angajeze). Cei care s-au casatorit si au un copil mic tin cu dintii de locul de munca pe care il au si isi lasa demnitatea calcata in picioare de cei care ii conduc, pentru a putea aduce mancare pe masa familiei...
...iar batranii nu mai au nici o sansa la o viata normala, la o batranete in care macar sa fie respectati.

Adevarul este ca RENUNTAM USOR... la vise, la dorinte, la demnitate noastra (pentru ca atunci cand te lasi calcat in picioare inseamna ca ai renuntat la propria demnitate) si in final LA O VIATA NORMALA!

Chiar daca nu are o legatura directa cu tot ce am spus eu pana acum, vreau sa va arat ceva din care eu am invatat o lectie de PERSEVERENTA, AMBITIE, MUNCA, si in final REUSITA:

Viata este asa cum vrei tu sa o vezi!

Nu cred in definitia cuvantului "fericire", asa cum nu cred in definitia cuvantului frumusete... pentru ca fiecare dintre noi le percepe in mod diferit.
Ca viata asta o traim numai o data, asta pentru mine e clar, asa ca stau si ma intreb: de ce nu valorificam fiecare clipa frumoasa? De ce nu ne bucuram de fiecare realizare, oricat de mica ar fi ea?
De ce sunt oameni care stau mai mult posomorati decat cu zambetul pe buze?
De ce lasam balanta sa incline mai mult in partea plina de tristete, amaraciune si nemultumire?
E adevarat, nu trebuie sa ne multumim cu putin, dar la fel de adevarat este, din punctul meu de vedere, ca atunci cand iti doresti lucruri irealizabile (desi cuvintele realizabil&irealizabi sunt la fel de relative ca si "fericire" sau "frumusete") nu faci decat sa iti intristezi, sufletul, ziua si in final viata?
E bine sa ne asumam greselile, faptele, chiar daca uneori simtim ca daca am fi facut altfel ar fi fost mai bine, pentru ca altfel riscam sa ne victimizam fara rost.
E bine sa privesti in urma, ca sa inveti din greseli - dar nu sa privesti obsesiv!
... e bine sa privesti in urma si sa iti amintesti frumosul, bunul, binele, iubitul/iubita, dar, spun eu ca este mai bine sa privesti prezentul si sa incerci sa schimbi uratul in frumos, raul in bun, greul in bine si uratul in iubit!